Română Mai țineți voi minte campania asta? Au revenit cu un nou clip împotriva unei legi ce le-ar putea interzice profesorilor să vorbească despre gay elevilor. Pentru fiecare like pe facebook sau tweet pe Twitter donează 25 de cenți pentru o organizație ce luptă pentru abrogarea acestei legi. Check it out, like it and tweet it! ...
Română Nu de puține ori mă aflam în metrou la acea stație și mă rugam ca poate-poate va urca și el. De multe ori m-a bătut gândul să cobor acolo și să mă duc să văd dacă mai știu unde stă. O dată chiar am făcut-o. Am coborât și am luat-o ușor la pas către blocul lui. Am ajuns într-un final și am...
Română Plouă iară în amurg. Plouă, iar demiurgul nu izbutește să răsară. Plouă iară în amurg. Iar în iz de primăvară Sufletele triste plâng. Liniștită-i înfățișarea și momentele se scurg, căci iară plouă, pe-a mea față, în amurg. Te rechem a câta oară? Căci plecat-ai astă vară Pe o ploaie, în amurg. Dar eu știu că totu-i fum. Am luat-o pe alt drum,...
Română Pentru că „poți să ai și eșecuri, poți să ai și succesuri”, dar ceea ce e important e să continui. Să lupți, să te educi și să-i educi pe ceilalți. Să te implici. Să îți creezi propria lume. Sunt băiețelul care a fost bătut în public pentru că am pupat un alt băiat; am crezut că asta e ceea ce faci când placi...
Română Continui seria clipurilor cu mesaje. Dar nu e doar un clip, este acel clip care ar trebui să trezească gânduri, cugetări și întrebări cu privire la atitudinea noastră față de această temă. ...
Română Pentru toți cei care sunt, au fost sau vor fi, vreau să știți că există speranță, înțelegere și mai există și bunătate în oameni. Dacă sunteți, continuați să luptați! Sunteți niște oameni puternici și valoroși, indiferent de ce vi se spune. Iar eu apreciez astfel de oameni! Sunt fata izgonită de acasă pentru că m-am confesat mamei că sunt lesbiană. Sunt prostituata...
Română Așa simplu, fără prezentare, pentru că mai multe cuvinte ar fi de prisos. ...