Am știut amîndoi că va veni acest moment. Am mai plîns pe parcurs în legătură cu acest lucru. Mai mult tu decît mine. Și asta nu pentru că eu nu am simțit la fel, ci pentru că eu cred că toate lucrurile se întîmplă cu un motiv și că tocmai de aceea ar trebui să profităm de ele la maximum. 

3 octombrie. Un an de la primul sărut. Fluturi în stomac, emoții, atingeri perverse. Te așteptasem, suferisem, m-ai salvat. Și eu pe tine. Eu nu am pus niciodată prea mare preț pe zile. Zilele trec, trăirile nu. Dar am încercat să o fac pentru tine, și cred că asta a fost de bine. Găseam motive să stau cu tine.

Au trecut luni. Am învățat amîndoi cum se iubește. Cum se iartă. Cum se dăruiește. Cum se trece peste mofturi, cum e să fim adevărați. Cum e să tînjim după plăcere, dar și cum e să nu o primim cînd o vrem. Cum e să fim geloși. Cum e să nu mai fim doi, ci unul. Și apoi să fim 0.

Te rog nu fii trist. Știu că nu mă vei uita. Nici eu. Acestea sunt cuvinte pe care nu ți le-am spus, dar le-am gîndit de multe ori: relația noastră cu „termen de valabilitate” a fost poate cel mai frumos lucru pe care l-am trăit pînă acum. Dar știi care e cel mai bun lucru care ni se putea întîmpla? 

Despărțirea.

Fii bucuros că ne-am despărțit. Dacă toți acei „te iubesc”, „mi-e dor de tine” și „ești perfect pentru mine” pe care ni i-am tot șoptit erau adevărați, aceștia vor fi la fel de valabili și în timp; dacă vom ști să ne regăsim, ce-i drept. Iar despărțirea noastră, la fel ca și relația pe care am avut-o, nu va fi decît o perioadă cu „dată de expirare”. Iar dacă nu va fi să fie așa, am încredere că vei găsi ceva ce ți se va potrivi mai bine. Promit să fac la fel.



~Rob
"Life is to be painted upon our own will."