Articolul este, evident, subiectiv și prezintă viziunea mea, dar voi încerca să fiu cât mai obiectiv. Recent am avut parte de o ceartă cu un amic pe care-l știu și în realitate, dar și pe Facebook.
Ce tip de persoană am devenit eu
Recunosc că am devenit o persoană care taie din scurt orice formă de prostie, de îngâmfare cu sarcasm, cu ironii; am devenit o persoană care nu mai suportă toată nevoia asta de atenție pe care o cerșesc unii... mai ales pe Facebook, pentru că acolo e normal să o facem, pentru că trebuie să fim populari.
 |
| Probabil exact ce fac eu acum... |
Ce tip de persoană este el
El este un provincial la facultate în București, băiat bun și muncitor, cu picioarele pe pământ și incredibil de drăguț, căruia îi place atenția și vrea să fie artist. Îi place muzica. Și cum Facebookul e cea mai necostisitoare și ușoară formă de promovare proprie, profită de asta ca să-și posteze poeziile, statusurile semi-artistice, melodiile proprii (unele chiar foarte bune) și fotografiile îndelung editate și cu descrieri ce te lasă mască. Unele-s mișto, altele mai puțin, ideea însă rămâne aceeași în opinia mea: toate astea cer atenție, nu-i arată talentul.
Ce s-a întâmplat, pe scurt
A publicat o poză cu 2 can-uri de cola, dintre care una era desfăcută, și un pachet de țigări gol; descrierea: „fuel up, pretty baby, get yo ass to work” așa că l-am întrebat de ce sunt desfăcute can-urile (deși doar unul se putea vedea), cu ideea în minte și la pachetul de țigări. Reacția a lui a fost cam acidă, lăsându-se cu „the relevance of my comment is none”, așa că i-am zis să se liniștească pentru că doar întrebam și să nu mai sară de cur atât în sus pentru nimica toată, numindu-l artist... Pe privat s-a lăsat cu alte comentarii printre care unele în care l-am acuzat că e „disperat de atenție”, ceea ce l-a enervat și ulterior m-a sunat ca să mă jignească. Dar să lăsăm conflictul, să trecem la concluzie.
De ce e vina mea, chiar dacă nu eu sunt cel care a reacționat prostește
E vina mea pentru că în general eu nu-mi țin pe facebook decât persoanele care îmi sunt cu adevărat prieteni, nu toți amicii. E vina mea că atunci când am șters 100+ oameni am păstrat un monsieur care avea să îmi aducă jigniri de prost gust și care crede că-s un plod răsfățat și că mi-e superior. E vina mea că nu-i mai suport pe toți ăștia care se cred mari vedete pe facebook pentru că editează poze și pun statusuri artistice. Și e vina mea că nu-mi pot ține gura și le spun verde în față ce cred despre ei. Mă rog, poate unii chiar preferă să fie vorbiți pe la spate...
Finalul, dar nu cu the end
A doua zi i-am dat mesaj, chiar dacă el e cel care mă jignise, ca să îi zic că îmi pare rău că ne-am certat. În definitiv, îmi era (și încă îmi este, nu pot zice că am ceva cu el) amic și scopul comentariilor mele nu erau de a-l ofusca, ci de a-i atrage atenția asupra comportamentului. Mesajul meu a sunat cam așa: „Îmi pare rău că am ajuns să ne certăm, dar asta nu înseamnă că îmi retrag cuvintele. Dacă ești băiatul deștept care zici că ești (cu referire la superioritatea pe care și-o afirmase la telefon), vei înțelege la un moment dat.” Îngâmfat fiind, m-a sunat din nou să zică că mai rău am făcut că am zis „băiat deștept”. Mă rog, dacă doar asta a înțeles el...
Ce am învățat
Să nu mă mai bag în prostia altora și să îi las să muste în propriul ego... de asemenea să încerc să fiu mai diplomat (și recunosc că am devenit foarte franc, mult prea franc pentru a fi agreat de mulți); dacă nu mă ascultă, vor da singuri cu capul la un moment dat de alți băieți mai șmecheri.
Sper să se termine cu bine, nu sunt genul de persoană care vrea dușmani și mereu am încercat să îmi rezolv neplăcerile pe cale amiabilă, dar pentru toate există un început...
~Rob
"Life is to be painted upon our will."
