Română
Eu, unul, nu am mers niciodată pe principiul, trebuie să spun. Nu, nu trebuie. E un detaliu de viață personală, care mă vizează pe mine. Dacă suntem buni prieteni și am încredere în tine, îți voi spune. Iar mai presus de orientarea mea sexuală sunt o persoană. Asta nu schimbă cine am fost în trecut, sau cine voi fi în viitor. Dacă m-am purtat nașpa cu tine nu e din cauza orientării mele, ci din cauza a cine sunt. Așa că judecă-mă pentru cine sunt ca persoană, nu pentru persoanele pe care le iubesc.
Română
Și de ce cred că nu e corect să am unul, momentan. Iar cînd zic prieten, zic iubit.
1. Urmează să „ies din dulap” (coming out of the closet).
Deși înainte gîndeam că avînd un prieten voi avea pe cineva aproape, eventual cineva la care să mă refugiez în cazul în care lucrurile merg prost, am ajuns la concluzia că este un proces prin care trebuie să trec fiind singur. Este un test de maturitate și mai presus de toate, este momentul în care eu îmi asum cine sunt. Eu. Nu ceilalți. Nu eventualul prieten, nu cunoștințele mele. Dar asta nu implică faptul că nu voi avea nevoie se suportul celor în care am încredere. Mă refer strict la asumarea gestului.
Română
Sau cel puțin eu nu cred asta. Nu cred că ne putem așa simplu categorisi sexualitatea. Fiecare dintre noi suntem diferiți, fiecare avem trăiri diferite, am avut experiențe diferite în viață, iubim într-un mod diferit și avem percepții diferite asupra realității. Așa că de ce am fi cu toții la fel de gay/straight?
Română
O pisică este obișnuită să doarmă toată ziua, să mănânce, să vâneze și să se joace. Vorbesc aici de pisicile obișnuite, dar dacă o pisică vrea să întreacă limitele și să se joace cu alte tipuri de pisici?
Că tot am prins ocazia, vreau să le mulțumesc lui Vlad Petreanu și Victor Kapra pentru că au fost trainerii mei în cadrul Școlii de Blogging Nokia. Datorită vouă am învățat cum trebuie să îți faci blogul mai profesionist și cum să atragi cititorii.
De la o vreme nu am chef, sau mai bine zis nu vreau (asta pentru că nu există „nu pot”, există „nu vreau”). Am întâmpinat primăvara cu lene. Lene de a scrie, lene de a mai fi organizat... lene de orice.
Ai zice că-s depresiv, dacă ar fi să te iei după ce-am scris în ultimul timp. Am fost. Un timp. Dar mi-a trecut. Am fost însă la Brașov săptămîna trecută, o întreagă săptămînă. Ochi superbi. I-am văzut, ce-i drept pentru 15 minute. M-au căutat. După ce ne certaserăm. Nu vroiam să le vorbesc. Doar să îi văd. Dar m-au căutat. Ce puteam să fac?
Se pare că eram atît de nervos, sau atît de absorbit de ei, că am uitat ce au spus. Cuvintele sunt în mintea mea, nu vor dispărea prea curînd, doar că nu mai știu exact cum au fost spuse. Dar au fost spuse atît de frumos. Iar la sfîrșit, un sărut pe obraz. Unul de adio. Sau cel puțin așa l-am perceput eu.
Nu e vina ta, vreau să știi asta. Pur și simplu m-am îndrăgostit. Respectă-mi asta. Doar atît îți cer.
Adio. Te iubesc încă. Nu-mi place trenul în care te-ai urcat. Iar acum gara din Brașov mă deprimă.
Română
Primul meu sărut a fost cu o persoană pe care abia o cunoscusem. De fapt, ar trebui să menționez că abia o cunoscusem față în față, de o zi. Altfel, ne cunoșteam de cîteva luni. Vorbisem pe net. A fost un sărut nedorit de mine, dar primit într-un moment în care era greu de refuzat. Extrem de plăcut, de sincer și de înălțător, a însemnat pentru mine faptul că eram dorit. Chiar și de un străin. Nu știu de ce, dar chiar și asa, primit cu consimțămîntul meu, dar nedorit, mi-a plăcut și, ca orice prim sărut, va fi greu de uitat. Mi-a spus că nu e important cu cine, ci cum mă simt. Poate că e adevărat. Nu știu. Eu încă nu am uitat nici cu cine, nici cum m-am simțit.
Și ca să fiu sincer... Nici nu vreau să uit vreodată. Mi-a plăcut. Și nu regret. Nu regret nimic.
Sunt iar singur acasă. Mă plimb gol prin casă, mi-e foame. Da, e tîrziu și mi-e foame. Vecinii de deasupra se ceartă iar. Ca-n fiecare seară. Mă mir că nu urlă iar copiii. Ar fi făcut seara asta perfectă. O lumină obscură în bucătărie. Bucătăria din blocul de vis-a-vis. Mă simt privit de o persoană inexistentă. Poate mă vreau privit. Poate.
Sunt dezgustat de mine.
M-au obosit băieții. Psihic. Ștrumful îmi aduce aminte de alte vremuri. În care parcă aveam mai multă încredere în mine.
