Mă îndrăgostesc în fiecare secundă tot mai mult de o iluzie
sâmbătă, septembrie 22, 2012Iluziile nu sunt reale. Să o mai spun odată, poate mă cred de data asta: iluziile nu sunt reale. Poate sunt redundant, sau otrăvit, dar iluziile nu sunt reale, nu-i așa?
Iluziile nu sunt reale, dar sunt false realități, astfel că mi-e ușor să le confund, într-o primă etapă. Ultima dată când am fost îndrăgostit, cel puțin a fost o realitate încețoșată de nesiguranța lui. De atunci am lăsat-o mai moale cu sentimentele și cu sexul. Mai moale, adică deloc. Nu am mai vrut să fiu torturat de dor și iubire... Îmi tot zic că la un moment dat voi întâlni și eu pe cineva și că toate aceste adieri ale iubirii mă pregătesc pentru mai încolo... Răbdare, trebuie răbdare...
Mă gândesc la fiecare iubire pe care am trăit-o. Nu sunt multe: doar două. Atunci când simt că ceva nu merge, prefer să nu fac compromisuri. Oare pierd oportunități? Este oare precauția călăul oportunităților? Poate sunt vag: dacă în timpul în care trec peste dezamăgiri pentru a ajunge în final la o altă iubire îmi indisponibilizez sentimentele, oare nu pierd micile chestii care mă pot ridica din demoralizare?
Ne-am cunoscut de curând, ne-am confesat. Am încercat să te susțin și să îți fiu aproape, să te înțeleg. Am plâns, iar singura persoană la care m-am gândit ai fost tu. M-ai îmbărbătat. Lin m-am afundat în sentimente. Nu am vrut să te sperii, așa că nu ți-am zis nimic, dar m-am autoiluzionat că poate vei fi tu primul care va face primul pas. Am realizat cât de mult țin la tine când te-a sărutat un străin. Lacrimile sfâșâie ochii și iar sentimentele distrug sufletul. A trebuit să îți dau un semn.
Am rămas în nedumerire apoi, după sărutul nostru. Iar după... puțin am mai vorbit, m-ai lăsat să mă desfigurez în gânduri... printre șoapte. Iar în singurătate, mintea aduce la viață temeri.
Paradoxal e să îți scriu aceste rânduri, pentru că nu ești un sentimentalist, nici un romantic, dar mi-ar plăcea să cred că știi să apreciez sinceritatea (chiar și cea clișeică, de care mie însumi mi-e teamă). Nici eu nu exagerez cu sentimentele, de obicei. E devreme... iubirea-mi mi-e timpurie. Dar prin mine curgi tu acum. Gândurile mele nu zboară. Stau ațintite spre tine. Ești oarecum, parte din mine.
Dar cum eu nu-ți pot pune la îndoială sentimentele care-mi sunt oarecum necunoscute în acest moment, nici tu nu mi le poți pune la îndoială pe ale mele. Te iubesc și mă îndrăgostesc în fiecare secundă tot mai mult de tine. Dar parcă simt că fiecare secundă, însă, mă conduce tot mai rapid spre o altă iluzie creată, desigur, tot de mine. Căci, recunosc, tu nu mi-ai dat prea multe motive. De tine m-am îndrăgostit eu și cu fiecare secundă simt cum mă îndrăgostesc tot mai mult de o iluzie. Nu trebuie să mă iubești înapoi pentru că, în definitiv, nu ești decât o altă falsă realitate. Pe care iubesc să o iubesc.
~Rob
"Life is to be painted upon our will."
0 comments