Povestea lui Andy


Am fost un copil... È™i folosesc trecutul pentru că îmi amintesc de inocenÈ›a pe care o aveam în anii demult stinÈ™i sub soarele ce strălucea în asfalt È™i roÈ›ile de tramvaie trecând grăbite mai departe. ÃŽmi amintesc de fiecare râset pe care îl auzeam de la prietenii mei, cu toÈ›ii alergând prin iarba proaspătă din spatele blocului. A, da, È™i de magazinul „Rosmarin” unde ne luam noi gumă la două mii È™i primeam un tatuaj.

Anii aceia au trecut însă È™i m-am apropiat repejor de un pas important din viaÈ›a mea, È™i anume intrarea la liceu. ÃŽn anii preadolescenÈ›ei am observat cum ochii mei zburau spre băieÈ›ii de pe stradă È™i mi-am dat seama că eram diferit. Atunci a început documentarea, ochii mei fiind aÈ›intiÈ›i pe ecranul calculatorului citind păreri È™i sfaturi. A urmat È™i un cont făcut pe Gay BucureÈ™ti la vârsta de 13 ani, pentru a face cunoÈ™tință cu oameni noi È™i a afla mai multe. Surpriza a fost de proporÈ›ii mari, invitaÈ›iile la sex-date-uri curgând grămadă, iar eu, un mic copil, m-am speriat. Am început însă să-i iau peste picior pe aceia ce îmi propuneau diferite lucruri (mai mult sau mai puÈ›in perverse) È™i ajunsesem să văd în asta o formă de divertisment.

Fiind foarte legat de biserică, mă rugam în fiecare seară la Dumnezeu să „îmi revin” È™i să fiu un om normal, aÈ™a cum consideram că trebuie să fiu. Asta timp de aproximativ doi ani. Până am intrat la liceu...

Am 15 ani… m-am despărÈ›it de È™coala generală cu regret, cu teama de a începe ceva nou, ceva cu totul necunoscut : colegi noi, profesori noi, È™coală nouă. Am intrat la cel mai bun liceu din BucureÈ™ti, însă nu eram foarte mândru de realizarea mea, deoarece aÈ™ fi vrut să fiu împreună cu cei cu care am petrecut opt ani din viață, dar mai ales cu el… îl cheamă Dan, È™i era cel mai bun prieten al meu. Din ce îmi amintesc, era cât mine de înalt, părul blond, ochii verzi, corp bine lucrat. Numai bun! Petreceam cu el aproape toată ziua, veneam împreună de la È™coală È™i din când în când mai rămânea la mine. DorinÈ›a mea aprigă era să fie al meu, deÈ™i È™tiam că acest lucru este imposibil, fiind un heterosexual convins. Gândul de la Dan a dispărut odată ce noi nu ne mai vedeam. Urmam să o luăm pe drumuri diferite È™i trebuia să accept acest lucru.

1 septembrie 2009, întâlnirea bobocilor. Mergeam spre liceu cu o oarecare teamă. Mă gândeam cum vor arăta noii mei colegi și eram convins că o să ies din timiditatea mea și că o să mă adaptez ușor. Pășind în curtea liceului, am avut însă un șoc. În fața mea zăream o mare de fete. M-am oprit pe loc, iar ele văzând asta au râs încet și au încercat să mă integreze într-una din bisericuțele formate. La scurt timp a apărut un alt băiat ce a avut aceeași reacție ca și mine, dar l-am abordat eu, încercând să îl fac să nu se mai simtă atât de incomod. Grupul meu a luat-o ușor prin parc, încercând să găsim o terasă unde să stăm și să ne cunoaștem mai bine, însă încercarea eșuată de a ne așeza toți cincisprezece la o masă a fost un eșec, așa că iarba proaspătă (sau pe jumătate veștejită) a luat locul scaunelor de cafenea. Lângă mine s-a așezat un alt tip, micuț de înălțime, puțn timid și c.u o oarecare încântare și fericire pe care o radia. Am încercat să evit totuși un contact vizual cu el. Nu știam însă că vom deveni cei mai buni prieteni (așa l-am cunoscut pe Rob, însă faptul că am avut ocazia să îl cunosc mi-a schimbat total părerea inițială despre el).

Listele cu clasele au fost afiÈ™ate, iar din tot grupul pe care îl cunoscusem la întâlnire, Rob È™i încă o tipă erau singurii cu care aveam să împart patru ani de liceu È™i să formez un colectiv. Am decis să stau în bancă cu singurul băiat pe care îl cunoÈ™team. Primele zile au trecut repede, fără evenimente deosebite, însă într-o zi, la ora de engleză, Rob îmi trimite un bileÈ›el: „Și, ai prietenă?”. Mă uit cu o oarecare nedumerire È™i îi răspund „nu, nu am”.  „Dar ai avut vreodată una?” vine imediat a doua întrebare. ÃŽncepusem deja să fiu cuprins de o oarecare frică, iar pentru a scoate în evidență acel macho din mine îi spun „da, am avut mai multe”. Eram convins că am lămurit totul È™i că va înÈ›elege ce vreau să îi transmit, însă următorul mesaj a fost pe neaÈ™teptate: „OK, È™i acum întrebare ipotetică: ai putea iubi un băiat?”. Nu am È™tiut ce să zic, aÈ™a că am dat un răspuns cretin: „Ca pe un frate”. Acum chiar credeam că am scăpat È™i că acest ultim mesaj al meu a dat de înÈ›eles totul, însă am primit din nou bileÈ›elul È™i am înlemnit: „Nu, ca pe o fată”. SimÈ›eam cum sunt cuprins de panică È™i încercam să găsesc ceva, însă mintea îmi era întunecată, mă blocasem È™i am dat un răspuns care, dacă ar fi fost analizat cum trebuie, ar fi spus totul: „Nu cred”. Rob citeÈ™te, apoi împătureÈ™te biletul È™i îl pune în ghiozdan. ÃŽn acel moment am simÈ›it repulsie È™i frică, iar eu încercam să îmi spun în continuare că eu nu sunt aÈ™a, eu sunt un om normal care urmează să își fac 50 de prietene în liceu.




~Andy
"Life is to be painted upon our will."

Ce e AGK?

Am pornit AGK pe cînd aveam 15-16 ani. A trecut ceva timp de atunci și mă tot frămînt pentru că nu mă mai consider un Kiddo. Îmi plăcea enorm să scriu pe atunci. Acum mi se pare că orice aș spune au spus și alții deja, că nu transmit nimic nou. Știu că există alți adolescenți LBGT out there care habar nu au unde să înceapă să citească, să se informeze, care nu știu cu ce se mănîncă toată chestia asta, care nu au curajul încă să admită lor înșiși că sunt gay, darămite să se pregătească de coming out. Iar Another Gay Kiddo ar trebui, poate, să fie locul în care să înceapă să facă fix acest lucru. Viziunea mea de 2 ani încoace e ca AGK să fie un loc în care adolescenții să găsească răspunsuri și opinii.