Deși nu vreau să îl copiez pe Rob și postarea lui de update, după trei sau patru ani, aș spune că e vremea să ne salutăm din nou, așa că să o luăm cu începutul.

Salut lume,

A trecut cam prea mult timp de cand nu am mai scris, așa că e timpul să ducem lucrurile la zi. Cred că au trecut patru sau cinci ani, nici nu mai țin minte...

Uitându-mă acum prin postările de demult, ca să caut clar să văd de când nu am mai scris, observă că blogul ăsta ar putea evolua să îi prezinte oricărui potențial cititor două fațete ale omului, prima, cea de licean și a doua cea de student (vedem dacă o să o facem și pe a treia). Ideea este că se poate observa foarte bine cum evoluează mentalitatea unui om de la 14, pentru Rob și Andy și 17 pentru mine, de când am început să scriu, până în prezent, când eu am acum 22 iar ceilalți, cu un an mai mari, 23.

Observându-mi scrijeliturile de demult, trebuie să spun în primul rând sunt cringed out. De multe ori am mă rușinez de lucrurile care le făceam în tinerețe, poate că nu m-am maturizat destul ca să pot înțelege că acele lucruri au fost făcute de un copil/adolescent care nu avea mintea de acum și care, oricât de naiv și copilăresc spun eu că gândea, la vremea aceea, dădea tot ce e mai bun din el. Comparându-mi scrierile de pe blog cu ale lui Andy sau ale lui Rob, observ că mie îmi lipsesc anumite caracteristici care se pot vedea în modul lor de a scrie. Amândoi au o atracție spre filosofie, ori eu, nu mă prea omor după ea și amândoi au un stil de a scrie, care după părerea mea, oricât de ciudat sună, pare oniric. Au niște texte care parcă te rup de realitate și reușesc să te ducă într-o altă lume, ori eu, nu prea am stilul ăsta, deși mi-ar plăcea, ci mai mult încerc să scriu ca și cum aș vorbi față în față cu cititorul, ca să îl fac să se simtă cât mai familiar. Sfat pentru cititori: încercați să copiați stilul lor, nu al meu.

Dar să lăsăm asta și să ne întoarcem la update.

Am terminat liceul, am luat bacul, nu cum aș fi vrut... am dat chix la chimie, am luat 5.40 și media mi-a fost dată peste cap. Am dat la facultate, la istorie, am fost nehotărât pe ce să mă specializez, a fost un adevărat conflict interior, am terminat până și facultatea și acum am ajuns să și predau și să mă înscriu la master.

Asta a fost partea pe scurt. Ar urma odată cu postarea asta și cu următoarele partea pe lung. Și e tragi-comică și absurdă. Partea amoroasă o să fie și ea prezentă în povești, dar nu cred că o să domine pentru că momentan nu sunt legat de nimeni așa că poate deși o sa aibă elemente triste sau exasperante, ideea care a devenit clișeică în toate chestiile pro-LGBT americane, faza cu „It get's better”, într-un fel se aplică, pentru că deși poate pe moment, când am trăit aceste povești eram disperat și nervos, privind în urmă, mă amuz și le povestesc cu plăcere. Totuși va fi observat faptul că majoritatea poveștilor vor fi din perioada facultății, căci de liceu abia am așteptat să scap.

Așa că pe post de trailer pentru viitoarele postări vă spun doar să fiți atenți căci veți auzi povești despre rândunici, cioburi, desene proaste, cioburi, o sinucidere cu multivitamine, puține drame amoroase, un psihopat manipulator, cioburi, un fraier naiv (eu), un obsedat sexual, cioburi, multe discuții despre Irlanda, manuscrise în Gaelică, cioburi, o lesbiană nazistă, o mamă nebună, mai multe cioburi, undead, #notcocaine, deliruri, o baptisă îndrăgostită, mai multe cioburi, doi proști și terminând cu Nea Gelu.