După ce a fost luat pentru incinerare, ne-am retras cu toții încet. El plângea, fiind înconjurat de prieteni. Mama lui C. s-a retras ușor, având o haină de blană groasă pe ea, pe una din băncile sălii crematoriului în care ne aflam cu toții — vreo 50 de inși. Am urmărit-o până când nu am putut să mă mai uit: privirea îi era străină acestei lumi.
În jur se împărțea colivă. Nu am putut mânca. M-am dus lângă Andy, cu o bancă în spatele mamei. Vedeam ce teoretic, vedea și ea. Oameni mișunând, ici colo, încet-încet depărtându-se și ieșind din încăpere unul câte unul, după ce stătuseră atâta timp acolo. Dar ea nu vedea asta. Ea nu era acolo, nu trăia acolo. Era într-o lume bizară, pierdută dincolo de realitate. Fiul ei nu mai era...
Atunci m-a izbit puternic gândul pierderii mamei mele. De fapt, gândul că mama MEA ar putea ajunge la un moment dat așa, dacă eu aș muri. E o imagine cruntă, dincolo de sinuciderea unei persoane: toți cei apropiați suferă. Toți se pierd pentru câteva zile când viața le e perturbată de astfel de evenimente. A rămas pe acea bancă, aflată în inexistență pentru câteva zeci de minute. Nimeni nu a băgat-o în seamă. Era complet singură.
Am început să plâng... Gânduri oribile îmi treceau prin minte. Mama, Tata, prietenii... suferință... plânsete... dispariție. MOARTE. Am luat o gură de colivă... am înghițit cu greu.
***
Nu l-am cunoscut bine. Aș fi ipocrit să zic că am fost amici. Am fost cunoștințe. Cu toate astea a fost mereu un exemplu de curaj, de calm, de stoicism.
Dar viața trece mai departe... for better or worse.
Să ai o odihnă în pace C.P. — sper că ți-ai trăit viața cum ai crezut mai bine și că nu ai avut regrete în ceea ce o privește. Eu nu te judec. Te înțeleg.
Să ai o odihnă în pace A.I.D — îmi pare sincer rău că ai ales să-ți curmezi viața pentru o prostie.
Sper ca T.M. să nu fie următorul. Sper ca R. să nu fie următorul!
~Rob
"Life is to be painted upon our will."
