English

I’m such a lazy ass. I keep telling myself I’m gonna write another article for so long and I still don’t. And here I am... writing it..
Do I want a holiday? I do!
It is so hot that I’m melting. Oh-oh did you already know that? Old news are so exciting!

What else happened to me? What hasn’t ? I’ve met the person I wanted to see, hugged, kissed and convinced her to let me pay for the drinks. I won, haha. I’m proud of that.

So just to give you an idea of what I’ve been thinking for the past weeks, I’ll ask you the same question: Am I trying too hard declaring and showing my gayness? That’s what’s left in my mind.

Yeah, I keep telling myself this and that. I think that I was thinking on telling my parents. But what’s the point? I’m free right now, I kinda always was because I was a good child, they didn’t need to worry or doubt about me. If I’d tell them, I’d risk my freedom and to win nothing. Everything’s fine just the way it is.

I also think about what determined me taking into consideration the coming out. There were many reasons, one of them were some phonecalls received from people that wanted to have some fun, I guess. But there was also this strong reason, which was my ex. The fact that I was for the first time with a boy that I really liked and cared about, who was more serious than Dany and that I got to know him pretty well, to talk a lot, to laugh and joke a lot, to feel attracted to him for who he is... that made me strong and maybe the fact that it was „for real” at last. I had a goos reason to tell them, to show them I was attracted to boys, that it’s not something I came up with or that I imagined it.

And so I can be totally confused I started asking myself if is it possible for me to auto-suggest myself that I might be gay? Maybe I am bisexual, maybe I like girls too. Maybe I’m a 4 or 5 on Kinsey’s scale. That’s it, I don’t know... I’m scared, I don’t know why, to admit that I might like girls, even a little. There’s a huge difference between how I feel attracted to boys and how I feel to girls. But I’m afraid to try. Maybe it’s caused by the fact that I got used to the idea I am gay? Or does everyone feel the same way?

Why do I want this coming out? Maybe because I’d like them to know when I feel horrible and why, maybe cause I want them to know when I feel good and why. But coming out doesn’t guarantee that they will be caring and will understand me, though it offers a chance that might end up in a good way or in a bad way. And If I believe it helps me right now, I think I’m wrong.
Returning to the statement „you’re strying too hard to show you’re gay” I was thinking what other things I’ve done. I have this blog, this, I think it’s part of my gayness show. I have friends I’ve told I’m gay, Yeah, I guess that counts too. I was told that at the first fight they might tell everyone about this. I wouldn’t like to believe it but I’m too smart to not take that into consideration as well. It might happen. Usually I don’t have fights with my friends, but there was a moment when I realized that any wrong step taken could spread the word about me around.

Shall I continue? I realize with each moment that she was right. Who said it was right, in a way...

There are years I’ve spent without saying anything, introverting myself and keep answering the questions I self asked myself.... that’s why I feel the need to share my thoughts, opinions with others. I don’t feel good having to agree with statements like „How do you do with girls?” and having to answer that I don’t have enough time for them.

Would it have been better to keep my mouth shut? Would it have been better not to show myself around? I don’t know, honestly, that’s what I’m wondering myself too. And that’s why I’ve wrote this to consult with you. Tell me what you think.

Românã

Vai ce puturos sunt. De când zic cã mai scriu si eu câte ceva. Si uite cã m-am apucat acum...
Vreau vacantã? Cam da.

Frate e o cãldurã afarã de mã topesc. Aaa stiati asta deja? XD Old news are so exciting.

Ce s-a mai întâmplat intre timp cu mine? Hehe, ce nu s-a întâmplat, poate :D. M-am întâlnit cu cine voiam sa mã întâlnesc. Si sã vezi îmbrãtisãri si pupãturi si muncã de convingere cu cine sã ia sucurile. Am câstigat, sunt mândru.

Ca sã vã dau o idee la ce mã tot gândesc în ultimul timp ar trebui sã vã pun si vouã întrebarea asta. Oare nu cumva încerc prea tare sã spun tuturor cã sunt gay? Cu aceastã întrebare am rãmas în minte.

Da, o tot dau pe o parte, pe alta. Mã gândesc la faptul cã voiam sã le spun pãrintilor. Dar în definitiv cu ce scop? Sunt liber acum, am fost mereu liber pentru cã am fost mereu un copil ascultãtor si în care si-au pus bazã fãrã teama cã voi da gres. Dacã le-as spune asta risc sã pierd libertatea pe care o am acum si sã câstig nimic... Totul e bine cum e în acest stadiu...

Dar mã gândesc si ce m-a determinat sã iau în considerare coming out-ul. Au fost mai multe, unul din ele a fost o serie de telefoane pe care le-am primit. De la persoane care aveau chef de glume. Dar mai important a fost altul. Si cred ca acela a fost Liviu. Faptul cã am fost pentru prima datã cu un bãiat pe care-l plãceam si la care tineam, care a fost mai serios decât Dany si pe care ajunsesem sã îl cunosc binisor, sã vorbim mult, sã glumim la fel de mult, sã simt cã sunt atras de el pentru cine este... asta mã fãcea încrezãtor si poate faptul cã era "pe bune" în sfârsit. Aveam în definitiv si un motiv sã le spun, sã le arãt cã sunt atras de bãieti, cã nu e o închipuire sau o nãscocire de-a mea.

Si ca sã mã ametesc si mai tare am început sã mã întreb dacã nu cumva mi-am auto-impus faptul cã sunt gay? Poate cã sunt bisexual. Poate cã îmi pot place si fetele. Poate ca pe scara lui Kinsey sunt undeva pe la 4-5. Asta e... nu stiu... mi-e fricã, nu stiu de ce, sã admit cã s-ar putea sã-mi placã fetele, mãcar putin. Stiu cã nu mã atrag ca bãietii, nici pe departe... dar mi-e fricã sã încerc. Oare este din cauza faptului cã m-am obisnuit cu ideea cã sunt gay? Sau pur si simplu asta trãieste toatã lumea?

De ce vreau acest coming out? Poate pentru cã vreau ca ei sã stie când mã simt naspa de ce o fac, sã stie când primesc telefoane tâmpite cã mã simt oribil si vulnerabil, sã stie când mã simt bine de ce o fac. Dar coming out-ul nu-mi garanteazã acest lucru... îmi oferã doar o sansã, o sansã pe care o pot câstiga sau o pot pierde. Si dacã eu cred cã mã ajutã cu ceva în acest moment, cred cã mã însel.

Revenind la declaratia "încerci sã arãti prea tare cã esti gay", mã gândesc la ce altceva am mai fãcut. Am acest blog, asta cred cã face parte din încercãrile mele de a arãta cã sunt gay. Am prieteni si când mã gândesc, sunt câtiva cãrora le-am spus cã sunt gay. Da, cred cã si asta se pune. Mi s-a zis cã s-ar putea ca la prima ceartã sã verse tot despre mine. Nu as vrea sã cred asta, dar sunt prea istet încãpãtânat cu mine însumi sã-mi nu-mi dau seama cã e foarte probabil ca asta sã se întâmple. Desi nu mã cert de obicei cu prietenii mei, a fost un moment în care am realizat cã orice pas gresit fatã de ei îmi poate duce vestea prin jur...

Sã mai continui? Realizez în fiecare moment cã are dreptate. Cine a zis asta are dreptate... într-un fel.
Am stat atâtia ani fãrã sã zic nimic, m-am interiorizat foarte mult si toate întrebãrile îsi gãseau rãspuns tot în mine, de asta simt nevoia sã spun si altora, sã pot împãrtãsi gândurile mele si celorlalti. Nu mã simt bine aprobând afirmatiile prietenilor mei de genul "Ce bunã e tipa!", sau sã trebuiascã sã mã rusinez când sunt întrebat "Cum stai cu fetele?", respectiv sã afirm cã nu am timp de ele, am alte preocupãri. Evident cã aceastã curiozitate nu se opreste acolo si continuã: "Da` de ce man? Îti trebuie o gagicã. Ai fete frumoase pe la scoalã?".

Ar fi fost mai bine sã tac si sã îmi pun mie singur întrebãri în continuare? Ar fi fost mai bine sã nu mã afisez astfel? Nu stiu, sincer, mã întreb. De asta am scris postul ãsta. Sã vã întreb si pe voi. Sã îmi spuneti ce credeti.



~Rob
"Paint your own Life and Live in your own world."