Română
Sunt lucruri la care mă gândesc, lucruri la care aspir, dar şi lucruri pentru care mă simt vinovat. Deşi poate că puteam generaliza următoarele motive pentru care mă simt vinovat, cred că fiecare din ele înseamnă ceva atât de important pentru mine încât nu le pot gândi ca un tot.  

Mă simt vinovat că nu pot fi sincer mereu.
Am întâlniri, ies cu prietenii, rămân peste noapte la cineva, ies în club. Vorbesc cu cineva. Dacă se întâmplă să fiu întrebat unde ies, cu cine ies, la cine rămân, în ce club sau cu cine mă mai duc şi cu cine vorbesc, mi se întâmplă adesea să dau un răspuns evaziv de genul cu prietenii, cu colegii, la un prieten, cu un bun prieten, cu cel mai bun prieten sau cu o colegă foarte bună. Dar mă simt vinovat mai ales că nu pot vorbi deschis cu părinţii mei sau cu prietenii mei, sau că uneori chiar trebuie să mă feresc să vorbesc despre asta.


Mă simt vinovat pentru că trebuie să pretind.
Sunt genul de persoană care are doar o singură faţă (sau ar vrea să aibe) cu oricine. Şi tocmai de aceea mă simt vinovat pentru că au fost şi vor mai fi momente în care va trebui să pretind că sunt în regulă, să pretind că nu ştiu anumite chestii, că nu-mi pasă. Adevărul e că dacă mă simt naşpa vreau să fiu lăsat să mă simt naşpa, dar dacă sunt văzut într-o astfel de stare sunt luat la întrebări, iar dacă sunt luat la întrebări trebuie să dau răspunsuri evazive pentru că *nu pot fi sincer mereu*. Dacă sunt întrebat anumite lucruri sau mi se spun anumite lucruri sunt nevoit uneori să pretind că nu ştiu/nu îmi pasă, sau că-mi pasă prea puţin, deşi îmi pasă.

Mă simt vinovat că nu mai am aceeaşi vlagă.
Deşi mai tânăr şi mai energic, acum un an şi jumătate parcă eram mult mai vesel, mult mai optimist, mult mai... inocent. Nu mi-am pierdut aceste calităţi (ei bine, poate doar inocenţa), dar parcă mi-e dor să fiu mereu activ, zâmbăreţ şi doritor să-i fac pe alţii să zâmbească.

Şi vreau pasiune.