Sună ciudat, pentru că de obicei copiii își dezamăgesc părinții, dar am ajuns și la asta. După ce se lăsase de câțiva ani buni de fumat, acesta s-a reapucat acum câteva zile, iar eu am simțit cum m-am ploștit când am auzit. Partea proastă e că nu se lăsase pentru că a vrut, ci pentru că a trebuit, după ce a făcut un preinfarct și are acum un bypass. 

E ciudat. Am încercat să îl întreb de ce s-a reapucat de fumat și să îi zic că nu mă încântă ideea, deși cred că s-a prins de asta, însă răspunsurile au fost scurte și evazive. Este însă mai mult de atât: mi-e greu să îi explic că pentru mine este unul dintre lucrurile care mă afectează foarte tare. Înțeleg, e decizia lui, e viața lui, dar e și sănătatea lui! Și pentru că îmi pasă și îmi iubesc foarte tare părinții aș vrea să încerc să îl fac să se mai gândească, până nu revine dependența. Mi-e greu însă să îi spun că m-a dezamăgit, la fel cum și el mi-a spus atunci când eu l-am dezamăgit pe el, când știu cât de mult lucrează și face pentru mine și pentru familie...

Mi-e greu să îi spun că sunt dezamăgit... și că aș vrea să nu uite că lucrurile sunt bine doar pe afară. Înăuntru, tot fumatul ăsta îl afectează, iar la un moment dat, îl va răpune din nou.