Povestea lui Rob: Cap. 1: Psihologul
vineri, iulie 13, 2012
Prin februarie-martie 2012 am decis să urmez sfaturile unor prieteni și să mă duc la psiholog, pentru a mă ajuta să mă pregătesc de coming out. Deși eu eram pregătit să le spun părinților mei oricând despre mine, nu găsisem niciodată momentul potrivit să o fac. Trebuia să o fac totuși curând, pentru că se apropia momentul în care eu urma să plec la studiu în afară (sau cel puțin așa plănuiam încă de pe atunci). Credeam că așa este corect față de ei: să știe.
Așa că am găsit un psiholog ce m-a ajutat să îmi pun întrebări care să mă ajute, fără prea mari eforturi, ce-i drept.
Am realizat că deși credeam că sunt pregătit, nu eram chiar așa de pregătit. Știam doar ce aveam să fac, dar nu cum, unde, în ce mod aveam să continui și nici cum să răspund la eventualele reacții la aflarea veștii. Eram, deci, puțin cam orb. Vedeam punctual lucrurile, nu în ansamblu. Sau dacă le vedeam, nu le înțelegeam și nici nu încercasem să mă gândesc cum să reacționez.
Părinții mei nu știau însă că mă duc la psiholog, așa că a trebuit să o fac cumva fără ca ei să știe. Nu pot zice că am mințit, dar gândul că în definitiv voiam ca totul să fie bine și mai ales faptul că discuțiile cu psihologul mă ajutau m-au determinat să trec peste această mică remușcare. Cred că am pus mai presus scopul decît mijloacele, dar cine mă poate condamna?
Nu regret deciziile pe care le-am luat. Au fost toate spre binele meu și al celor pe care îi iubeam.
___________________________________________________
Va urma.
Aceasta este o poveste inspirată din realitate. Orice asemănare cu întîmplări, personaje sau fapte din realitate e (sau nu) întîmplătoare. Dacă doriți să citiți întreaga poveste, mergeți aici: Povestea lui Rob. Simțiți-vă liberi să comentați.
~Rob
"Life is to be painted upon our will."
3 comments
Si mie mi-a fost foarte frica să le spun părinților. Totuși în final nu a trebuit să îi spun eu mamei, mi-a spus ea ce imi era atat de frică să îi spun si atunci am inteles ca am o mama cat se poate de buna, de deschisă la minte.
RăspundețiȘtergereNu iti fie frică, pregăteștete emotional si psihologic, un parinte care iși iubeste copilul mai mult ca propria persoana (adica nu e genul ala care spune „de ce mi-a făcut una ca asta”) va accepta orice diferenta, va intelege si va iubi la fel de mult.
Îți mulțumesc pentru susținere. Sper ca va fi bine. O sa vina si acel moment. O sa va spun cum a decurs.
RăspundețiȘtergereExcelentă ideea cu psihologul.
RăspundețiȘtergereO să fie bine, curaj!