Povestea lui Rob: Cap. 2: Scurtă dramă, partea I
joi, iulie 26, 2012
Masa alături de mama era puțin seacă, dar oricum, îm gemeral mai bună decât cea alături de tata. Puțină vorbă de umplutură despre serviciu și acte. Știu că era perioada când mă bântuia însă gândul să îi spun mai întâi ei secretul, iar apoi tatei. Totuși nu mi se părea o idee bună, poate că s-ar fi supărat tata că află ultimul...
-Ce faci azi? Ieși undeva, că e sâmbătă?
-E ziua unei colege în seara asta. Mă duc la majoratul ei.
Tocmai îmi adusese aminte că după majorat urma să mă văd cu cineva. Trebuia să mă pregătesc.
-Și ce i-ați luat? Cine mai merge? întrebă ea curioasă.
-Merg colegii mei și prieteni de-ai ei. Cadou, păi, chestii de fete și cred că un ceas pe care și-l dorea. Am pus toți bani, nu știu cine s-a ocupat.
Termin de mâncat, îi mulțumesc și mă duc să îmi fac duș. Trebuia să mă pregătesc puțin. Apoi îl sun pe Dan, cel mai bun prieten al meu să îl întreb ce face și în ce stadiu e.
-Ia zi, după majorat mergem în club? Trebuie să mă văd cu cineva, îi zic eu.
-I-auzi... ai întâlnire deci. Păi mergem, mergem. Îl știu?
-Nu știu, poate. Hai vino să mă iei pe la 9 să mergem amândoi. Vorbim după.
Dan mi-era cel mai bun prieten de 3 ani. Era și colegul meu de clasă și de asemenea, îi plăceau și lui băieții. Pe când ajunse Dan să mă ia, venise și tata acasă, așa că fu invitat la un pahar de vin. Tata a avut grijă să mai lungească puțin șederea lui Dan și să ne întârzie puțin, dar în cele din urmă eram pe drum și îi descriam cum arată și cam cum e tipul cu care aveam să mă văd.
-Ah, cred că îl știu, îmi spuse Dan. Am vorbit puțin cu el aseară.
-Okay... oricum eu am vorbit cu el primul, deci e al meu, îi zic în glumă și zâmbim.
La majorat ne-am amețit puțin, am dansat și ne-am revăzut colegii cu care nu prea mai avusesem ocazia să ieșim, fiind vacanță. Mai aveam un de liceu, iar apoi cam fiecare avea să își urmeze aspirațiile. La un moment dat îi zic „hai” lui Dan, ne luăm la revedere și plecăm puțin bălăngănindu-ne spre un taxi, pentru că era târziu.
***
-Sunt aici în rond la Universitate, în taxi, îi zic lui Alex, date-ul meu.
-Hai că te-am văzut! Vin spre tine?
-Da, vino, îi zic și îi închid telefonul. Opriți aici, ca să mai luăm pe cineva, îi indic taximetristului și aștept puțin până ajunge. Puțin cam timid, intră în taxi, îl salut și apoi îl rog pe taximetris să o ia în față, spre Romană.
Alex era un provincial venit la un concurs de muzică în București. Mă rugase expres la telefon să nu îi trag țeapă pentru că i se mai întâmplase. Văzându-ne coborâți din taxi ne-am mai salutat odată și ne-am prezentat. La un moment dat ne-a întrebat cu cine a vorbit dintre noi, nu mă mai recunoștea. „Foarte drăguț”, îmi zic sarcastic în gând. Îi spun apoi că vorbise aparent cu amândoi, dar că stabilise întâlnirea cu mine la telefon, iar că Dan mi-e cel mai bun prieten.
În club ne-am distrat curios de bine în acea seară. Se simțea în largul lui și dansa mișto. Puțin cam energic, dar hey, stilul meu de a dansa e la fel de energic, așa că nu mă deranja. Ceilalți ne mai trăgeau ocheade, căci eram un grup vesel. Dansam toți trei, eu Dan și cu Alex, ademenind și alte persoane în joc. Sigur că la un moment dat am început să dansăm și puțin mai lasciv și ne-am apropiat periculos unul de celălalt. A mai durat puțin până ne-am sărutat. Pentru mine era curios că îl sărut așa devreme. De obicei nu sărutam pe cineva așa repede, dar tipul era îngrijit, nu fuma, avea o igienă bucală bună, având grijă de vocea lui, mă atrăgea fizic, părea isteț, așa că am zis „de ce nu?”.
Uhhh, cred că după sărut m-am încins și mai tare. Îmi plăcea combinația dans, îmbrățișare, sărut și apoi revenirea în această buclă. Pe la 4 jumătate dimineața am zis că e timpul să mai mergem și noi. Obosisem, eram transpirați și lumea începea să plece. Dan a plecat cu un alt prieten cu care s-a întâlnit în club, iar eu cu Alex am mers să ne luăm o apă, ca să ne rehidratăm, apoi am luat-o încet, pe jos, spre Cișmigiu. Ne-am cunoscut puțin câte puțin. Observam că dusese o viață nu tocmai roz la cei abia 18 ani pe care îi avea și vedeam în el un luptător. Mă gândeam că eu avusesem noroc de ceva mai bun. Era determinat să treacă de audiții și să arate ce poate. După ce s-a luminat, l-am condus acasă, pentru că nu știa drumul înapoi.
Ne-am mai văzut și zilele următoare, iar apoi, într-o zi l-am invitat în apartamentul bunicii care era plecată la țară, pentru că nu mă simțeam foarte bine prin toată căldura. A venit și a mâncat, am mai vorbit, am mai glumit, apoi ne-am giugiulit puțin. Am observat atunci că sărută puțin cam dur. Singura asemănare aș putea-o face cu săruturile din filmele porno, dar îmi plăcea. I-am zis să rămână peste noapte. Părea că vrea mai mult, și sincer și eu vroiam, dar era prea devreme, căci abia ne cunoscusem. Nu pot spune că eram genul de persoană care să grăbească lucrurile, ci le lăsam să se întâmple, dar nici chiar așa de repede. Așa că am amânat sexul. Cu toate astea, nu prea am dormit în noaptea aceea. Căldură, îmbrățișări, sărutări, atingeri...
Ne-am mai sunat în zilele ce au urmat, am mai vorbit pe internet. Trecu săptămâna aproape de când ne cunoscusem și l-am invitat pe el și pe Dan, de care oricum eram aproape nedespărțit, la un concert în aer liber vineri, ocazie cu care s-au accentuat două concluzii: aveam o problemă la nivel de comunicare și faptul că era genul „sunt gay, deal with it”.
___________________________________________________
Va urma.
Aceasta este o poveste inspirată din realitate. Orice asemănare cu întîmplări, personaje sau fapte din realitate e (sau nu) întîmplătoare. Dacă doriți să citiți întreaga poveste, mergeți aici: Povestea lui Rob. Simțiți-vă liberi să comentați.
~Rob
"Life is to be painted upon our will."
7 comments
LOL1: "Mă rugase expres la telefon să nu îi trag țeapă pentru că i se mai întâmplase." Am povestit zilele astea pe blogul meu cum e să (nu) îți dai întîlnire pe gayromeo la Taipei. Un comentar: Cum adică, voi chiar vă dați țeapă?
RăspundețiȘtergereLOL2: "...tipul era îngrijit, nu fuma, avea o igienă bucală bună..." Și eu care credeam că anumite lucruri sînt de la sine înțelese.
(Altfel, Rob, cred că "a fi determinat" înseamnă pe românește puțin altceva decît pe englezește...)
Interesantă „drama”, ai scris tu putin haotic dar e ok. Hug!
RăspundețiȘtergerePS: Deci pseudonimul lui Dan este Andy, co-autorul tău de blog.
Stai că nu a început încă drama :) Răbdare. Scuze pentru scrisul haotic, eram obosit şi trebuia să scriu. Era şi peste miezul nopţii, ce-i drept. Mda, în legătură cu Dan, te-ai prins.
RăspundețiȘtergere@Lol1 Da, mi se pare imatur şi mă rog, la un moment dat nesimţire, dar fiecare are în final motivele lui. Îmi aduc aminte că mi-a spus cu o voce timidă să nu îi dau ţeapă, presupun pentru că ora la care ne vedeam era una târzie, iar el nu era din Bucureşti.
RăspundețiȘtergere@Lol2 Nu, unele lucruri nu sunt de la sine înţelese. Din păcate unii mai uită să se spele pe dinţi regulat, mai fumează, mai beau, le mai pute gura. Ideea era oricum că dacă am reţineri la subiectul igienă orală, nu sărut. Oricum, în general eu nu mă sărut cu toată lumea.
La ce te referi când zici că înseamnă lucruri diferite?
LOL1 e adorabil. Săracu'...
RăspundețiȘtergereLa LOL2 aș adăuga băutul cafelei -- poate să provoace un miros de canal autentic.
În română, "a fi determinat" înseamnă a fi condiționat (în sens de cauză și efect), sau a fi stabilit. Nu prea se poate folosi cu persoane, o persoană nu poate fi, în general, determinată. În engleză, "to be determined" înseamnă a fi foarte hotărît (să faci ceva). Cred că la semnificația din engleză te refereai cînd scriai că "era determinat să treacă de audiții" -- nu merge în română. Vezi ce atent citesc? ;-)
În altă ordine de idei, tocmai aranjez încă o întîlnire cu colegii mei de liceu, de data asta împreună cu domnu' Inginer. Ce zici de'așa o idee? Recunosc că am emoții.
Dacă știam că am cititori atât de pasionați de lecturarea a ceea ce scriu, presupun că eram o unitate mai atent. Nu am realizat că poate avea acest efect cafeaua. De reținut.
RăspundețiȘtergereRecunosc că am aici un punct sensibil. Nu-mi place cum evoluează limba română, iar expresiile englezești traduse aproximativ mi se pare că reprezintă unul din punctele majore ale acestei evoluții. Multă lume le folosește fără să-și dea seama; în general, cei care o fac nu vorbesc prea bine nici una din limbi. Engleza ta e prea bună ca să o lași să interfereze cu româna.
RăspundețiȘtergere