Tempore, procrastinatio odiosa est!
miercuri, mai 18, 2011Română
Trebuia să scriu și un titlu în latină, altfel m-as fi simțit total prost. No kiddin'! După ce mi-a fost sugerat să schimb structura articolelor mele, am stat și m-am gândit, m-am uitat peste statistici și m-am tot întrebat cum e mai bine, am decis să pun partea în limba română prima și apoi pe cea în engleză sub formă de dropdown.
Acum nu știu cât de bună este această schimbare, dar sper să-mi aducă mai mulți cititori, căci la cum stă treaba pe moment, am mai multe persoane din străinătate care mă citesc, dar care nu comentează deloc. XD
Tempore, am făcut multe lucruri despre care vreau să vă povestesc. Așa că fiți pe fază pentru experiențele unui adolescent gay într-o lume pe care abia o descoperă cu adevărat. Și vă invit să citiți mini-ghidul meu pentru ceainăriile din București pe ideidegay.ro. Prima parte o găsiți aici, a doua parte va fi postată în seara aceasta (18 Mai 2011).
Zâmbiți! Vine vacanța.
P.S. Pentru cei care nu înțeleg limbile astea străine, titlul zice „Între timp, procrastinarea este odioasă.”, odioasă fiind folosit mai mult cu înțeles de reprobabilă.
English
I would've felt totally stupid if I wouldn't have written a title in Latin. No kiddin'! After many people suggested me that I should restructure my blog posts, I took some time and thought about it, checked the statistics and asked myself what's to be done. I decided to follow their suggestion and put the part in Romanian first, and then the one in English in the drop-down form.
I don't know how good this change is, but I hope it will bring me more readers, because right now, I have more people from outside Romanian who read me, but who do not comment at all. XD
Tempore, I have been busy doing a lot of stuff I can't wait to tell you about. So stay tuned for the experiences of a gay kiddo in a world that is yet to be discovered. I also invite you to read my mini-guide to the teahouses in Bucharest on ideidegay.ro. The first part is available here, the second one will be posted tonight. And yeah, sorry, but it is in Romanian.
Smile! Holiday is coming!
P.S. For those who do not know what the title means, it says "In the mean time, procrastination is hateful."
~Rob
"Life is to be painted upon our will."
10 comments
vai, vacanta ce bine suna mi-as dori sa mai am asa ceva...
RăspundețiȘtergereiti doresc cati mai multi cititori pentru ca ii meriti.
p.s.: am citit si mini-ghidul..vorbesti de dulceata de nuci.....o crima..imi place la nebunie :))
XD Yeah, I know that not all of you are still students or pupils, like meh. Mulțumesc, Iris. =) Obviously, honey, dulceața de nuci, sexy as hell!
RăspundețiȘtergereBravo! Mă bucur că ai schimbat structura. Rezultatele vor veni în timp, nu imediat. Totul e să ai răbdare! În ceea ce ține de comentarii, lumea e comodă. Puțini se deranjează să scrie câteva rânduri, iar de multe ori e frustrant să vezi sute de vizitatori unici din care dacă s-au pus pe comentat 1-2-3. Dar sunt ai noștri, nah.
RăspundețiȘtergereUite ca te-ai mai ales cu un cititor.
RăspundețiȘtergereE o surpriza sa gasesc o persoana atat de deschisa ce isi face timp pentru un blog si il mai tine si activ. Eu probabil nu as rezista sa-mi impartasesc viata cu atatia oameni.
I'm looking forward to reading your stuff :) Cheers.
Salut Jamberlain. Mă bucur să aflu că am mai căpătat un cititor, sper că și un comentator. =) Nu îmi împărtășesc viața cu lux de amănunte. Scopul meu este de fapt să prezint și celorlalți adolescenți gay viața pe care o duc eu. Pentru că poate, nu toți s-au acceptat la fel de repede ca mine. Poate că mulți au probleme în familie. Poate că nu știu ce să facă. Nu vreau neapărat să fiu un model, ci un prieten.
RăspundețiȘtergereÎn același timp, desigur că îmi place să scriu și pentru cei care sunt interesați de ce spun.
I am also looking forward to reading your opinion on the discussed topics.
^^ Sper să fie de bine. Am răbdare. Dacă am avut răbdare atâta timp, voi avea răbdare și în continuare. Sunt ai noștrii și d-aia îi iubim. =)
RăspundețiȘtergereBuna, te rog sa ma scuzi dar voi fi off topic. Am rugamintea sa-mi schimbi adresa blogului ( in blogroll ). Noua adresa:www.cugetari.com
RăspundețiȘtergereMerci. :*
Sigur Lillee, se rezolvă. ^^
RăspundețiȘtergere________________________________
Doar faptul ca iti prezinti aceste idei si experiente, chiar daca nu foarte amanuntit, este ceva, evident, bun. Un prieten folositor este o persoana ce iti este - de obicei - si model cand vine vorba de anumite aspecte. : D
RăspundețiȘtergereCu siguranta ca te-ai ales si cu un comentator, in masura in care imi permite timpul. Glad to have you around :)
Me too ^^.
RăspundețiȘtergere