Română

De ce n-ai luptat?
Oare ți-e mai bine?

Ai zice că-s depresiv, dacă ar fi să te iei după ce-am scris în ultimul timp. Am fost. Un timp. Dar mi-a trecut. Am fost însă la Brașov săptămîna trecută, o întreagă săptămînă. Ochi superbi. I-am văzut, ce-i drept pentru 15 minute. M-au căutat. După ce ne certaserăm. Nu vroiam să le vorbesc. Doar să îi văd. Dar m-au căutat. Ce puteam să fac?

Se pare că eram atît de nervos, sau atît de absorbit de ei, că am uitat ce au spus. Cuvintele sunt în mintea mea, nu vor dispărea prea curînd, doar că nu mai știu exact cum au fost spuse. Dar au fost spuse atît de frumos. Iar la sfîrșit, un sărut pe obraz. Unul de adio. Sau cel puțin așa l-am perceput eu.

Nu e vina ta, vreau să știi asta. Pur și simplu m-am îndrăgostit. Respectă-mi asta. Doar atît îți cer.
Adio. Te iubesc încă. Nu-mi place trenul în care te-ai urcat. Iar acum gara din Brașov mă deprimă.

~Rob
"Life is to be painted upon our will."