Română
Eu, unul, nu am mers niciodată pe principiul, trebuie să spun. Nu, nu trebuie. E un detaliu de viață personală, care mă vizează pe mine. Dacă suntem buni prieteni și am încredere în tine, îți voi spune. Iar mai presus de orientarea mea sexuală sunt o persoană. Asta nu schimbă cine am fost în trecut, sau cine voi fi în viitor. Dacă m-am purtat nașpa cu tine nu e din cauza orientării mele, ci din cauza a cine sunt. Așa că judecă-mă pentru cine sunt ca persoană, nu pentru persoanele pe care le iubesc.

Sursă: http://anothergaykiddo.tumblr.com/

Ce te faci, însă, cînd cum o dai, tot nu-i bine?
În mare, reacțiile băieților, masculii alfa ai umanității, pot fi împărțite în împotrivire, indiferență sau susținere. Acestea diferă, însă, ca formă și manifestare, de la individ la individ și pot exista gradații.

• Dacă mă declar out*, reacțiile merg de la dezgust („Ce scîrbos!”), reproș ( „De ce nu își vede de treaba lui și să mă lase pe mine în pace?”) sau credință („Dumnezeu a lăsat pe pămînt femeia și bărbatul...”) pînă la prostie („Deci dacă îți plac bărbații, îți place de mine?”) sau insulte („Poponaru' dracu'!”, „Tu ești d-ăla, mă?”)
• Pe de altă parte, dacă nu spun, începe specula și bîrfa.
• Indiferența se manifestă printr-o ușoară homofobie cauzată mai mult de necunoaștere: „Nu am nimic cu ei, atît timp cît nu se dau la mine!”, „Sunt și ei oameni, înțeleg, dar noi nu ne afișăm în public ca ei!”
• Ar mai fi cazul susținerii, mai rar întîlnit, dar se poate! 

Așa că ce te faci? Spui sau nu spui? De ce ți-e frică, însă, de aia nu scapi!

*Termenul de out (afară) se referă la noțiunea „ieșirii din dulap”, pentru cunoștința celor care nu au avut nevoie și nu vor avea nevoie să iasă vreodată din vreun dulap. Despre ieșirea din dulap (coming out of the closet) voi scrie în curînd, eu fiind în acest proces de cîțiva ani, urmînd să fac și pasul, acela de a spune familiei.

~Rob
"Life is to be painted upon our will."