Prea puțin timp pentru parcul Cișmigiu
marți, mai 07, 2013
Patru ani de zile am învățat pe colțul Cișmigiului, însă rare (spre inexistente) au fost ocaziile în care am chiulit ca să plec să mă plimb, sau în care după școală mergeam în parc. Când am ales liceul am zis că îmi voi petrece mai mult timp pe aici.
Acum sunt la sfârșitul liceului și îmi dau seama că nu prea l-am prețuit cum trebuie.
Cișmigiul e frumos înverzit. Primăvara. E frumos lacul, bărcile și hidrobicicletele fiind oportunitățile acestuia.
La cetate e cel mai bun loc să o întinzi de un picnic sau să te întinzi pe-o pătură.
La cetate e cel mai bun loc să o întinzi de un picnic sau să te întinzi pe-o pătură.
Lebedele și mini-grădina zoo cu păsări (printre care și diferite specii de fazani) sunt mereu prilej de fotografie și zâmbete.
Parcul aparține deopotrivă celor tineri, cât și celor în vârstă: zona șahiștilor și zona statuilor sunt populate cu jucători de table, cărți, șah, cititori înfocați, persoane gata să dezbată politica și economia țării; părinții își duc copii la locul de joacă, iar iubitorii de câini își pot lăsa preaiubitele animale în zona special dedicată.
Vara, și mai de cuviință în weekenduri, parcul este animat de muzică de fanfară, în zona foișorului. Iarna și primăvara, diferite târguri și festivale te îmbie fie la un vin fiert, la niște turtă dulce sau la cumpărarea de produse handmade. Tot iarna, lacul se transformă în patinoar.
Iar dacă rămâi fără apă, Izvorul lui Eminescu este o sursă (nu știu cât de) bună de apă... cel puțin pe moment. Sau poate preferi să te oprești la un pahar de suc sau de bere la „La Bibliotecă” — un loc cu o istorie ce merită cercetată. Pe lac se află un alt local, unul mai festiv, restaurantul Monte Carlo.
De curând am descoperit însă că te poți pierde și printre idei în acest parc... Așa că mă voi opri aici, poticnit de trilul mierlelor.
~Rob
"Life is to be painted upon our own will."
3 comments
Ecou de romanţă
RăspundețiȘtergereÎntr-un târziu s-au întâlnit
Pe-aceeaşi bancă-n Cişmigiu –
Şi toamna parcă le-a şoptit:
Nu-i niciodată prea târziu…
( epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă ).
Felicitari pentru articol!
Pierdut copil în parc. Îl declar gay!
RăspundețiȘtergere:P
M-a amuzat comentariul tău. Îți mulțumesc că ai revenit!
RăspundețiȘtergereEu aș fi zis mai degrabă că mă declar nostalgic. Nu pot să spun că regret, dar că poate se putea să profit mai mult de el.