Cînd am devenit unul din ei?

vineri, ianuarie 31, 2014

Cînd am devenit unul din cei care înșală? 

***

În ultimele cîteva săptămîni am încercat să mă văd cu absolut toată lumea care dorea să mă vadă înainte să plec. Am încercat să profit la maximum de toate chestiile care s-au ivit, să îi mulțumesc pe toți, să mă împart în toate părțile. 

http://www.flickr.com/photos/pfftricardo/12218695934/


Părinții vor să petrec cît mai mult timp și cu ei. El vrea să mai petrecem și noi timp împreună. Prietenii strigă „hai să ne vedem” constant. Simt o emoție, vreau să nu fie așa. Vreau să cred că tot ce i-am zis se va îndeplini. Că „dacă vom ști să ne regăsim în viitor, vom fi iar împreună, vom fi iar iubiți” este adevărat. Nu i-am spus-o ca să îl liniștesc pe el, dar ca să mă liniștesc și pe mine. Nu m-am mințit, chiar asta vreau. El este unul din bărbații de care sunt cel mai mîndru. De cînd l-am cunoscut am zis că trebuie să încerc să îl fac să fie al meu; să am răbdare, căci va veni și momentul în care ne vom cunoaște. Și ne-am cunoscut. Și i-am fost iubit, și mi-a fost iubit. Și am fost iubiți. 

Dar acum ne despărțim. Sper ca ce am zis să se împlinească.

***

L-am cunoscut pe net. De fapt, el m-a băgat în seamă. Speram să nu îl sperii și pe el cu politica mea de „fără prieteni care nu-mi sunt prieteni” pe Facebook. O distanță mult prea mare între noi ca să fie ceva... dar am continuat să vorbim. Și să vorbim... Și să aștept.
După cam două luni ne-am cunoscut în final. Ne-am uitat la un film împreună și am reușit să mă abțin să nu mă dau prea grav la el. Și el s-a abținut, dar ochii nu mint niciodată, tensiunea există. Îi place cadoul de la mine. Vacanța asta m-am gîndit mai tot timpul la el. Voiam să îl cunosc în sfârșit, chiar dacă sunt îndrăgostit de altcineva. Acum poate că sunt îndrăgostit de el. Nu poate, sigur. Mă simt vinovat și mi-e greu. Dar prefer să îmi ascult instinctul. Așa că nu regret nimic. 

Curînd ne vom despărți. De ce se întîmplă lucruri ca astea întotdeauna și te întrebi de ce nu poate fi viața altfel ca să se alinieze perfect cu dorințele tale? De ce căutăm aventuri noi, cînd suntem deja într-o altă aventură? De ce ne găsesc aventurile fix cînd suntem în alte aventuri? 

Continuăm să vorbim. Mi-e dor de tine. Mi-e foarte dor de tine. 

***

Vreau să te aștept. Vreau să te aștept. Nu știu pe care din voi vă vreau mai tare. Așteptarea nu este cel mai corect lucru pe care-l pot cere sau oferi pentru niciunul dintre voi. Mai bine nu, mai bine vă las liberi. Mai bine mă închid pe mine și vă eliberez pe voi, căci mi-am călcat peste principii. Nu merit să fiu cine sunt. Și sunt dezamăgit. Cînd am devenit unul din ei? Cum scap de chestia asta? Nu scap. Sunt închis momentan. Încercați în viitor. 


~Rob
"Life is to be painted upon our own will."

You Might Also Like

0 comments

Ce e AGK?

Am pornit AGK pe cînd aveam 15-16 ani. A trecut ceva timp de atunci și mă tot frămînt pentru că nu mă mai consider un Kiddo. Îmi plăcea enorm să scriu pe atunci. Acum mi se pare că orice aș spune au spus și alții deja, că nu transmit nimic nou. Știu că există alți adolescenți LBGT out there care habar nu au unde să înceapă să citească, să se informeze, care nu știu cu ce se mănîncă toată chestia asta, care nu au curajul încă să admită lor înșiși că sunt gay, darămite să se pregătească de coming out. Iar Another Gay Kiddo ar trebui, poate, să fie locul în care să înceapă să facă fix acest lucru. Viziunea mea de 2 ani încoace e ca AGK să fie un loc în care adolescenții să găsească răspunsuri și opinii.