Я по тебе скучаю

miercuri, ianuarie 15, 2014

Pe C l-am întâlnit pe site-ul albastru, într-o seară în care nu aveam chef să învăț pentru simularea de bacalaureat. Este student la calculatoare, un domeniu pe care, în cele din urmă, mi l-am ales și eu. Relația dintre mine și C (relație de prietenie) nu a durat mult, însă sunt lucruri de care mi-e dor și de care îmi amintesc câteodată cu regret.

„Știi rusă? Hai să vorbim în rusă!”
C este moldovean (adică din Republica Moldova), ceea ce a aprins în mine și dorința de a vorbi cu o persoană care știe rusă. M-a abordat direct cu mesajul „ești din Republica Moldova?”. Într-un sictir total, i-am răspuns că nu și mi-am văzut de treabă. În următorul lui mesaj, spunea că a avut o zi destul de grea și că simte nevoia să vorbească la telefon cu cineva. Am acceptat imediat și i-am cerut numărul, urmând o conversație care mi-a stârnit interesul pentru el.

C era genul de om cu care nu te plictiseai la telefon. Conversațiile noastre durau ore întregi și ne întindeam câteodată pe parcursul a unei nopți întregi. Discuțiile noastre erau pe teme diverse, era foarte inteligent și știa să își expună argumentele foarte bine. I-am cerut o poză cu el abia după câteva zile, pentru că m-a atras mai mult interiorul. Iubeam să vorbesc cu persoana lui și nu mă interesa prea mult aspectul fizic. După câteva săptămâni, a decis să vină la București.


„Sunt pe la Videle. Mai am puțin.”
L-am așteptat pe C în Gara de Nord la ora 22:00, fiind nerăbdător să cunosc în sfârșit persoana cu care comunicam „la distanță”. „Trenul IR 72 de la Budapesta va avea o întârziere de aproximativ 30 minute”. Așteptarea mi-era prelungită, iar eu nu mai aveam răbdare. În cele din urmă, sosește la linia 8. Era mult mai drăguț decât ceea ce văzusem pe Skype. L-am salutat și i-am dat o îmbrățișare, după care am coborât la metrou să mergem spre casă. În acel weekend i-am arătat orașul, de care a rămas impresionat, și a cunoscut o parte dintre prietenii mei. Am îndrăznit să rămân o noapte cu el în cameră, în care, amândoi destul de timizi sau speriați de a face ceva, ne-am limitat la a ne ține de mână. De altfel, între noi nu a existat niciodată contact intim.

Trenul lui înapoi s-a îndepărtat rapid, în ciuda faptului că amândoi voiam să mai rămână. A plecat totuși, făcându-i o promisiune: „Vin în vară la Chișinău.” Lunile au trecut rapid, iar eu trebuia să mă țin de ceea ce am spus că fac. Am decis să plec direct de la mare, urmând astfel cea mai lungă călătorie a mea de unul singur.

„Băiatu'! Trezește-te că am ajuns la Iași!”
„Un bilet la Iași, vă rog!”. „Nu mai sunt locuri la Iași”, mi-a spus vânzătoarea din gara din Mangalia. Am înțepenit când am auzit, deoarece pe ruta Mangalia-Iași exista un singur tren pe zi. „Dați-mi atunci la cușetă”. „Nu am locuri nici la cușetă”. „La clasa I cât costă?”. „122.80 lei”. Arunc o privire în portofel și văd că mai am 160 lei. Decid să îmi iau bilet așa, pentru că altfel trebuia să dorm în gară sau, de ce nu, pe plajă. Îmi cumpăr niște sandvișuri și o apă pentru drum și pornesc. Ajung în Iași la 07:30, fiind trezit de o doamnă din tren care îmi spune că am ajuns la ultima stație. Mă îndrept spre autogară și mă uit de microbuzul de Chișinău. Îl întreb pe șofer: „Cât costă până la Chișinău?”. „35 RON sau 140 lei moldovenești”. Fața mea trece instant la culoarea varului. Rămăsesem cu 32 lei și riscam să pierd ultima cursă spre Moldova pentru că urma să primesc niște bani abia pe seară. Îl sun pe Rob: „Fă-mi și mie un transfer pe card, te rog”.


Reușesc în final să plec spre Chișinău. L-am sunat pe C și i-am spus că în 3 ore mă găsește la gară. „Abia aștept” s-a auzit din cealaltă parte a firului. După un drum chinuitor cu maxi-taxi, l-am revăzut pe C. Același C. Mi-a luat bagajul și am plecat spre casă. Mi-a prezentat camera în care urma să dorm și am cunoscut-o pe mama lui, cea mai drăguță femeie pe care am cunoscut-o vreodată.

„Andrușa, îți mai pun borș?”
Cele 4 zile petrecute la Chișinău au reprezentat pentru mine un schimb de experiențe și niște schimbări ce au avut loc de atunci. Am reușit să experimentez bucătăria moldovenească (îndreptată mai mult spre rusească), din care mi-a plăcut cel mai mult borșul roșu(un fel de ciorbă). De asemenea, am avut parte de momente interesante. Într-una dintre seri, în timp ce mergeam spre casă, C mă oprește în mijlocul drumului cel întunecat și mă sărută - singurul moment în care a existat între noi un gest mai mult sau mai puțin intim. De atunci însă, lucrurile s-au schimbat. C a devenit distant, ciudat și mai puțin vorbăreț, total schimbat de ceea ce știam eu. Am avut curajul să îl întreb la un moment dat ce este cu el, iar răspunsul primit a fost: „uite, eu nu vreau relație”. Dar cine a vorbit aici de relație? Distanța fizică era evidentă, iar eu nu credeam în nimic mai mult la acel moment, doar într-o prietenie de durată. Am sperat că vom fi prieteni totuși... am sperat.

Odată ce m-am întors la București, comunicarea mea cu el a dispărut de tot. Nu mi-a mai răspuns la telefon și am fost scos din lista lui de prieteni. Mi-e dor de acele conversații lungi, interminabile. Mi-e dor de discuțiile pe care le aveam. Mi-e dor de Republica Moldova. Și nu în ultimul rând, mi-e dor de C.



~Andy
"Life is to be painted upon our own will."

You Might Also Like

2 comments

  1. Felicitari pentru post, e incarcat de sensibilitate. Din ce deduc eu, probabil Vlad s-a speriat dupa momentul sarutului, constientizand ca totusi iti poarta niste sentimente si a aruncat vina pe tine. I-a fost frica de ceea ce simte si a vrut sa rupa orice legatura. Totusi, ai mai incercat sa-l suni sau sa-i dai un mesaj? Poate ar trebui sa ii scrii un mesaj in care sa-i explici cat de dor iti este de acele conversatii, de atitudinea lui, de prietenia voastra. Pe mine m-ar misca un astfel de mesaj, poate si pe el. Incercarea moarte n-are :) (desi am impresia ca ti-ai dat destul de mult silinta sa-l recastigi). Oricum, frumoasa poveste :).

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc și mulțumim, presupun. Nu o să mă laud singur. De-aia e blogul. Sper și îmi doresc enorm să continui să ne citești. Promitem că revenim cu mai multe articole... suntem și noi prinși cu una și cu alta, unii cu facultatea, sesiunea, alții cu bacul. :)

    Întîlnirea noastră a fost în standarde, nici prea dramatică, nici foarte rece. :) Ne-am bucurat să ne revedem, chiar dacă în altă ipostază. Da, și-a pus amprenta. Dar oricum, trebuia să și-o pună.

    RăspundețiȘtergere

Ce e AGK?

Am pornit AGK pe cînd aveam 15-16 ani. A trecut ceva timp de atunci și mă tot frămînt pentru că nu mă mai consider un Kiddo. Îmi plăcea enorm să scriu pe atunci. Acum mi se pare că orice aș spune au spus și alții deja, că nu transmit nimic nou. Știu că există alți adolescenți LBGT out there care habar nu au unde să înceapă să citească, să se informeze, care nu știu cu ce se mănîncă toată chestia asta, care nu au curajul încă să admită lor înșiși că sunt gay, darămite să se pregătească de coming out. Iar Another Gay Kiddo ar trebui, poate, să fie locul în care să înceapă să facă fix acest lucru. Viziunea mea de 2 ani încoace e ca AGK să fie un loc în care adolescenții să găsească răspunsuri și opinii.