Pierzând timp vorbind
duminică, iunie 24, 2012
Eram pe stradă și m-am simțit pocnit. De o dudă. Iar atunci m-am trezit la realitate și mi-am dat seama că totul fusese o vanitate.
„Îngerul deșertăciunii” - Steven Daluz |
Aș fi egoist să spun că din cauza lui m-am îmbătat atunci când am făcut-o. Nu are o vină, deși poate că a fost un factor ce m-a determinat să vreau o fac pentru a nu trebui să continui să mă gândesc că mi-a dat speranțe, ca să amâne apoi la infinit întâlnirea cu mine.
Am încetat să vorbim. De fapt, eu am încetat, dar nici el nu m-a căutat. Știu că s-ar putea să își fii schimbat acum părerea despre mine pentru că am „dispărut”, dar era destul de clar pentru amândoi că nu ne potrivim. Sper că a înțeles și el asta. Motivul care m-a făcut totuși să renunț să sper la o trezire a lui și să renunț la încercările mele de a-i arăta că totuși există și altfel de persoane a fost un gest din „popo-bar”, pe unde el nu prea calcă (cică), dar unde l-am găsit accidental într-o seară. E vorba de o îmbrățișare de rămas bun care mi-a fost refuzată. Nu am înțeles de ce, dar pentru mine a pus capac. Și bărbații se îmbrățișează, unii chiar se și pupă. Sunt gesturi normale. Mai mult, eram într-un spațiu în care nu te judeca nimeni pentru o îmbrățișare.
Acum realizez că mi-a plăcut să pierd timpul... Voi încerca să nu mai repet asta. Efectul: Cel care s-a trezit am fost eu și am realizat că sunt atâtea alte lucruri spre care ar trebui să îmi îndrept atenția, încât nu are rost să stau să sufăr. Mai ales după un nene care nu s-a străduit prea tare să mă țină aproape, în ciuda dorinței lui de a deveni și rămâne „prieteni”.
~Rob
"Life is to be painted upon our will."
2 comments
Tipul a refuzat o îmbrățișare? Luuuuuuuuuuuzăr!
RăspundețiȘtergereChiar că luzăr. Mi-ar plăcea să cred că îmbrățisez destul de bine și mai ales, din suflet. :) I never realized you were reading my blog!
RăspundețiȘtergere