Luna iunie, luna mândriei gay în lume, adică traducerea pentru ăștia care sunteți încă într-un colț obscur și sunteți privați de accesul la informație, luna în care se manifestă toate creaturile pământului în festivaluri, marșuri și parade pentru a promova toleranța, acceptarea, diversitatea și alte alea. Frumos din partea lor, cred eu.

Nici România nu face rabat, de altfel, anul acesta pregătind un Gay Fest foarte bine pus la punct, poate cel mai frumos (din punctul meu de vedere) de câțiva ani încoace! M-am uitat puțin peste program și am descoperit că Festul începe chiar mâine (adică Luni 25 Iunie) și ține, ca de obicei o săptămână. Mai multe nu spun, Andy a zis că dorește să scrie și el pe tema asta.

Dar stăteam și mă întrebam... oare prietenii și compatrioții noștri heterosexuali cât de mândri sunt de orientarea lor sexuală? Adică în fiecare an, nimic nu se scrie despre evenimentele din timpul festivalului, dar în ziua cu marșul toți reporterii sunt călare atât pe manifestanți, dar mai ales pe cei care au ceva de spus în legătură cu asta întrebându-i „ce cred despre asta?”.

Nimeni nu-și pune însă întrebarea „noi când sărbătorim faptul că nu am fost persecutați de biserică, oameni și societăți pentru că iubim sexul opus?” sau „noi când ne bucurăm că nu trebuie să ne ascundem ca să ne sărutăm pe stradă fără să se întoarcă capete?”, dar mai ales „noi când suntem recunoscători că nu trebuie să trecem prin stări de negare a sinelui, neacceptare, neapartenență la grup sau abandon din partea familiei sau/și a prietenilor pentru că sunt heterosexual?”.

Doar mă gândeam... oare heterosexualii când sunt mândri de orientarea lor sexuală? Oare?

~Rob
"Life is to be painted upon our will."