Română

Sunt iar singur acasă. Mă plimb gol prin casă, mi-e foame. Da, e tîrziu și mi-e foame. Vecinii de deasupra se ceartă iar. Ca-n fiecare seară. Mă mir că nu urlă iar copiii. Ar fi făcut seara asta perfectă. O lumină obscură în bucătărie. Bucătăria din blocul de vis-a-vis. Mă simt privit de o persoană inexistentă. Poate mă vreau privit. Poate.

Sunt dezgustat de mine.

M-au obosit băieții. Psihic. Ștrumful îmi aduce aminte de alte vremuri. În care parcă aveam mai multă încredere în mine.


Am fost părăsit. Și am fost nevoit să renunț la iubire, din iubire, în aceeași perioadă. Oamenii sunt complicați. Și cînd încerci să îi înțelegi, să îi ajuți, te resping. Te resping și nu ai ce face. Îmi pare rău... că singurele mele iubiri mă resping.

Mi-e greu pentru că trebuie să o iau de la capăt. Iar și iar. La un moment dat mă voi plictisi. Și voi deveni un nesimțit fără scrupule sau resentimente.
Trebuie însă să cer scuze unui Vlad. Pentru toată lamentarea mea. Eu nu sunt nimic. Dar te rog, continuă să lupți!

~Rob
"Life is to be painted upon our will."