Problematica crush-ului homofob
luni, aprilie 01, 2013
Salut, sunt Ovi, sunt din Arad și sunt gay. Acesta este primul meu articol pe acest blog, sper să nu fie și ultimul. Dragostea imposibilă este de obicei un subiect foarte folosit în filme, muzică și literatură. Dacă mă refer la cultura LGBT, nu cred că ar fi cineva care să nu fi auzit vreodată povești despre un crush homofob. Fiind un subiect atât de des întâlnit, sper doar să nu vă plictisesc, mai ales datorită lungimii articolului.
Pentru a începe, doresc să explic ceea ce eu înțeleg ca fiind un crush. Pentru mine, acest cuvânt îmi introduce în minte o imagine a cuiva care iubește nespus de mult pe altcineva, dar acelui cineva, fie nu îi pasă de sentimentele celuilalt, fie nu le cunoaște; ideea este că un crush este un one way love (cel puțin pentru mine).
Primul meu crush pentru un băiat a început când am intrat în liceu, și a ținut până acum două, trei zile. Până atunci, majoritatea fanteziilor mele romantice erau mai mult de 100% imaginare. Cel puțin acum, în sfârșit am găsit băiatul pe care îl vedeam ca fiind alesul... dacă ar fi fost gay...
Să îl numim R. R face parte din clica masculilor alfa ai clasei, clică cu ai cărei membri eram în mare parte prieten din gimnaziu. În clasa a IX-a nu m-a prea băgat în seamă. Un an mai târziu, eu am decis să urmez ca fraierul visul maică-mii, acela de a intra la medicină (nu vă speriați, nebunia a durat doar un an, după care i-am spus mamei că eu vreau să îmi urmez propriile vise). Când R. a renunțat și el la visul său al arhitecturii, a decis că vrea să urmeze medicina după liceu. În acel an, m-am apropiat foarte mult de el. Am ajuns să ne înțelegem chiar bine... sau așa îmi imaginam eu. Făcând o retrospecție, observ că ne-am apropiat mai mult pentru a mă face să îl ajut la chimie la teste... Cum dracu am putut fi atât de naiv!?
Acum câteva săptămâni a început în clasă șirul majoratelor. La singurul la care am ajuns să mergem împreună, când ne-am îmbătat aproape cu toții, în timpul dansurilor, se apropia periculos de mult de mine, ceea ce m-a surprins, să fiu sincer. Marțea trecută, la ora de engleză, când m-am întins (avem obiceiul atunci ori de a-l prinde de mâini pe cel ce se întinde, ori de a-l gâdila ori de-ai face ceva ca să tresară sau să îl sperii) R stătea în spatele meu și tot ce a făcut a fost să își pună mîna pe capul meu și și-a trecut-o prin părul meu. Asta m-a surprins cu adevărat. Peste jumătate de oră am repetat gestul, să văd cum reacționează. A făcut și el același lucru. Am rămas de-a dreptul șocat, dar n-am zis nimic.
Joia trecută mi-a arătat totuși felul lui de a gândi. R s-a certat cu profa de sport. S-a întors în clasă numind-o și făcând-o în toate felurile. După o vreme când nu a mai găsit insulte a numit-o „lesbiană transsexuală”. Sau mai bine zis a spus o chestie de genul, „nu e destul că e o lesbiană transsexuală, mai trebuie să fie și proastă”. Acest lucru m-a durut, aflând felul lui de a gândi cu privire la comunitatea LGBT. Pentru el, dacă cineva nu face ce vrea el, imediat ăla devine gay, lesbiană sau transsexual, bineînțeles, aceste adjective fiind folosite cu sens peiorativ.
Astfel, deși au trecut câteva zile și nu am putut rumega bine totul și duc un conflict interior în care inima mi se îndreaptă tot către el, rațiunea îmi spune un NU! clar. Foarte interesant, ce altceva pot să spun... cu câteva zile înainte făcea niște chestii pe care eu cred că le-aș putea denumi flirt (sau poate erau doar în mintea mea), după care, din lipsă de alte insulte pentru cineva folosește cuvintele lesbiană și transsexuală în sens, să spunem negativ și/sau homofob. Uitându-mă în jur, nu pot decât să sper că într-o zi, cuvântul gay nu va mai fi folosit cu sens de prost, lesbiană cu sens de nesimțită ș.a.m.d. Poate că odată și odată lumea va evolua într-un punct în care dacă întrebi pe cineva dacă este gay, să îți răspundă da sau nu, fără resentimente și fără gânduri ascunse de genul „uită-te și la poponarul ăsta, mă crede un bolnav ca el”... sau poate și ăsta e încă un vis nebunesc de-al meu.
~Ovi
"Life is to be painted upon our own will."
1 comments
En fin, se infirmă un mit, gay-ii nu se fac întotdeauna medici. :)) Iar legat de semi-problema ta, nu mai pune la suflet, chiar nu contează. Cu cât te va deranja mai mult, cu atât mai mult vei atrage atenți, mai degrabă fii ironic față de atitudinea homofobă, îi va face pe homofobi să se simtă prost.
RăspundețiȘtergere