Tot ezit să fac asta — în cele din urmă fur o țigară din pachetul de Marlboro Blue Ice al alor mei. E o țigară, le mai salvez cinci minute din viață. Mă bătea gândul de mult.

Ies pe balcon. Vântul bate, ploaia cade, stupidă e și formularea asta. E cam răcoare, sesizez. Îmi aprind țigara, mentolată am vrut-o, dar o vreau foarte; am uitat să îi sparg pastila, așa că în clipa doi asta fac.

Mă năvălesc amintiri: visător și alte țigări mentolate. Săruturi mentolate. Iubiri mentolate. Ah... Motivul pentru care am fumat prima dată a fost o iubire frumoasă, dar grea. Una de copil.

Venise în București, îl invitasem eu. Ne vedeam față în față pentru prima oară de când ne știam — trecuseră vreo 2 ani. Cred că nu voi uita hotelul. Nu voi uita nopțile. A plecat repede. Am plâns în gară după ce a plecat. Am plâns... Am fumat, atunci, prima țigară. De stres. La dracu'.

Suntem prieteni foarte buni acum. Ne despart vreo 10 ore însă.

Visătorule, mi-e dor de tine, mi-e dor de noi, și-aș vrea să te am lângă mine. Pentru că înainte de DJ Project și Giulia, Nicola ne era mult mai simpatică.

Trag și mai tare în piept din țigară. Îmi miros degetele; put ca dracu'. Fumul îmi mentolează căile. O termin și-o sting. Detest că am fumat-o. Sting și lumina, apoi mă culc.

Noapte bună, visătorule.