Dar nu, azi vă propun un joculeț - un simulator de coming out. E disponibil la adresa de mai jos și vă asigur că e foarte mișto.

Cînd am devenit unul din cei care înșală? 

***

În ultimele cîteva săptămîni am încercat să mă văd cu absolut toată lumea care dorea să mă vadă înainte să plec. Am încercat să profit la maximum de toate chestiile care s-au ivit, să îi mulțumesc pe toți, să mă împart în toate părțile. 

Părinții vor să petrec cît mai mult timp și cu ei. El vrea să mai petrecem și noi timp împreună. Prietenii strigă „hai să ne vedem” constant. Simt o emoție, vreau să nu fie așa. Vreau să cred că tot ce i-am zis se va îndeplini. Că „dacă vom ști să ne regăsim în viitor, vom fi iar împreună, vom fi iar iubiți” este adevărat. Nu i-am spus-o ca să îl liniștesc pe el, dar ca să mă liniștesc și pe mine. Nu m-am mințit, chiar asta vreau. El este unul din bărbații de care sunt cel mai mîndru. De cînd l-am cunoscut am zis că trebuie să încerc să îl fac să fie al meu; să am răbdare, căci va veni și momentul în care ne vom cunoaște. Și ne-am cunoscut. Și i-am fost iubit, și mi-a fost iubit. Și am fost iubiți. 

Dar acum ne despărțim. Sper ca ce am zis să se împlinească.

***

L-am cunoscut pe net. De fapt, el m-a băgat în seamă. Speram să nu îl sperii și pe el cu politica mea de „fără prieteni care nu-mi sunt prieteni” pe Facebook. O distanță mult prea mare între noi ca să fie ceva... dar am continuat să vorbim. Și să vorbim... Și să aștept.

După cam două luni ne-am cunoscut în final. Ne-am uitat la un film împreună și am reușit să mă abțin să nu mă dau prea grav la el. Și el s-a abținut, dar ochii nu mint niciodată, tensiunea există. Îi place cadoul de la mine. Vacanța asta m-am gîndit mai tot timpul la el. Voiam să îl cunosc în sfârșit, chiar dacă sunt îndrăgostit de altcineva. Acum poate că sunt îndrăgostit de el. Nu poate, sigur. Mă simt vinovat și mi-e greu. Dar prefer să îmi ascult instinctul. Așa că nu regret nimic. 

Curînd ne vom despărți. De ce se întîmplă lucruri ca astea întotdeauna și te întrebi de ce nu poate fi viața altfel ca să se alinieze perfect cu dorințele tale? De ce căutăm aventuri noi, cînd suntem deja într-o altă aventură? De ce ne găsesc aventurile fix cînd suntem în alte aventuri? 

Continuăm să vorbim. Mi-e dor de tine. Mi-e foarte dor de tine. 

***

Vreau să te aștept. Vreau să te aștept. Nu știu pe care din voi vă vreau mai tare. Așteptarea nu este cel mai corect lucru pe care-l pot cere sau oferi pentru niciunul dintre voi. Mai bine nu, mai bine vă las liberi. Mai bine mă închid pe mine și vă eliberez pe voi, căci mi-am călcat peste principii. Nu merit să fiu cine sunt. Și sunt dezamăgit. Cînd am devenit unul din ei? Cum scap de chestia asta? Nu scap. Sunt închis momentan. Încercați în viitor. 

E vară. Este 2011 și suntem pe o plajă din Grecia. Nu este zi, deci este noapte. E foarte noapte. Și e tîrziu, dar și foarte devreme. În curînd va răsări soarele, dar pînă atunci suntem pe o plajă.

În spatele nostru e Paralia Katerini. În față, marea. Te-am cunoscut de curînd. Ești grec; un grec frumos, un elen mai în vîrstă decît mine. Nu foarte, doar mai în vîrstă. Te cheamă Steve. Steve, suntem pe plajă, de ce te uiți la mine astfel? 

Eu sunt un efeb. Stăm pe nisip și... stăm. Atît. E vară, suntem în vacanță. La sfîrșitul ei eu voi pleca, tu te vei întoarce la Atena. 

Zilele trecute ne-am plimbat pe aici. A fost banal. M-ai plimbat și prin Katerini. Orașul. A fost drăguț. Mă rog. Acum îți ating părțile intime. Îți place. Și mie. De ce mă oprești? Sunt foarte aprins de situație. Bine, hai să ne plimbăm, sunt niște bărci mai încolo, scoase din apă și lăsate pe nisip. Hai să ne întrecem. 

Nu te cred. Există o lege în Grecia care zice că o sticlă de apă la jumate nu poate fi mai scumpă de 50 eurocenți? Bine. De ce amesteci frappe-ul cu apă? Hai că nu e așa rău. Probabil voi încerca și eu asta acasă.

Hai să ne facem o poză. În seara în care ne-am cunoscut arătam mai bine. Mult mai bine, doar m-ai luat de la discotecă. Îmi murea telefonul continuu, fir-ar să fie. Nu știu cum am reușit să ne vedem. Mi-ai dat o cartelă de Grecia ca să mai vorbim. 

***

E cald în mașina ta. E cald. E și mai cald. Și mai cald. Geamurile s-au aburit. Trece o mașină pe lîngă noi. 

***

E frig în mașina ta. Pornește căldura. Mîncăm împreună cu ea niște covrigei. Anei îi place de tine. Am avut parte de o vacanță interesantă împreună. Îți mulțumesc.

Alo? Steve... nu ne-am mai auzit de mult timp. 

Nu îmi place ce îmi zici. Prefer să nu mai vorbim niciodată. Rămîi doar în amintire. Ai fost doar un moment. Și-atît. Știi că nu regret nimic. Știu că nu regret nimic.

Pe C l-am întâlnit pe site-ul albastru, într-o seară în care nu aveam chef să învăț pentru simularea de bacalaureat. Este student la calculatoare, un domeniu pe care, în cele din urmă, mi l-am ales și eu. Relația dintre mine și C (relație de prietenie) nu a durat mult, însă sunt lucruri de care mi-e dor și de care îmi amintesc câteodată cu regret.

„Știi rusă? Hai să vorbim în rusă!”

C este moldovean (adică din Republica Moldova), ceea ce a aprins în mine și dorința de a vorbi cu o persoană care știe rusă. M-a abordat direct cu mesajul „ești din Republica Moldova?”. Într-un sictir total, i-am răspuns că nu și mi-am văzut de treabă. În următorul lui mesaj, spunea că a avut o zi destul de grea și că simte nevoia să vorbească la telefon cu cineva. Am acceptat imediat și i-am cerut numărul, urmând o conversație care mi-a stârnit interesul pentru el.

C era genul de om cu care nu te plictiseai la telefon. Conversațiile noastre durau ore întregi și ne întindeam câteodată pe parcursul a unei nopți întregi. Discuțiile noastre erau pe teme diverse, era foarte inteligent și știa să își expună argumentele foarte bine. I-am cerut o poză cu el abia după câteva zile, pentru că m-a atras mai mult interiorul. Iubeam să vorbesc cu persoana lui și nu mă interesa prea mult aspectul fizic. După câteva săptămâni, a decis să vină la București.

„Sunt pe la Videle. Mai am puțin.”

L-am așteptat pe C în Gara de Nord la ora 22:00, fiind nerăbdător să cunosc în sfârșit persoana cu care comunicam „la distanță”. „Trenul IR 72 de la Budapesta va avea o întârziere de aproximativ 30 minute”. Așteptarea mi-era prelungită, iar eu nu mai aveam răbdare. În cele din urmă, sosește la linia 8. Era mult mai drăguț decât ceea ce văzusem pe Skype. L-am salutat și i-am dat o îmbrățișare, după care am coborât la metrou să mergem spre casă. În acel weekend i-am arătat orașul, de care a rămas impresionat, și a cunoscut o parte dintre prietenii mei. Am îndrăznit să rămân o noapte cu el în cameră, în care, amândoi destul de timizi sau speriați de a face ceva, ne-am limitat la a ne ține de mână. De altfel, între noi nu a existat niciodată contact intim.

Trenul lui înapoi s-a îndepărtat rapid, în ciuda faptului că amândoi voiam să mai rămână. A plecat totuși, făcându-i o promisiune: „Vin în vară la Chișinău.” Lunile au trecut rapid, iar eu trebuia să mă țin de ceea ce am spus că fac. Am decis să plec direct de la mare, urmând astfel cea mai lungă călătorie a mea de unul singur.

„Băiatu'! Trezește-te că am ajuns la Iași!”

„Un bilet la Iași, vă rog!”. „Nu mai sunt locuri la Iași”, mi-a spus vânzătoarea din gara din Mangalia. Am înțepenit când am auzit, deoarece pe ruta Mangalia-Iași exista un singur tren pe zi. „Dați-mi atunci la cușetă”. „Nu am locuri nici la cușetă”. „La clasa I cât costă?”. „122.80 lei”. Arunc o privire în portofel și văd că mai am 160 lei. Decid să îmi iau bilet așa, pentru că altfel trebuia să dorm în gară sau, de ce nu, pe plajă. Îmi cumpăr niște sandvișuri și o apă pentru drum și pornesc. Ajung în Iași la 07:30, fiind trezit de o doamnă din tren care îmi spune că am ajuns la ultima stație. Mă îndrept spre autogară și mă uit de microbuzul de Chișinău. Îl întreb pe șofer: „Cât costă până la Chișinău?”. „35 RON sau 140 lei moldovenești”. Fața mea trece instant la culoarea varului. Rămăsesem cu 32 lei și riscam să pierd ultima cursă spre Moldova pentru că urma să primesc niște bani abia pe seară. Îl sun pe Rob: „Fă-mi și mie un transfer pe card, te rog”.


Reușesc în final să plec spre Chișinău. L-am sunat pe C și i-am spus că în 3 ore mă găsește la gară. „Abia aștept” s-a auzit din cealaltă parte a firului. După un drum chinuitor cu maxi-taxi, l-am revăzut pe C. Același C. Mi-a luat bagajul și am plecat spre casă. Mi-a prezentat camera în care urma să dorm și am cunoscut-o pe mama lui, cea mai drăguță femeie pe care am cunoscut-o vreodată.

„Andrușa, îți mai pun borș?”

Cele 4 zile petrecute la Chișinău au reprezentat pentru mine un schimb de experiențe și niște schimbări ce au avut loc de atunci. Am reușit să experimentez bucătăria moldovenească (îndreptată mai mult spre rusească), din care mi-a plăcut cel mai mult borșul roșu(un fel de ciorbă). De asemenea, am avut parte de momente interesante. Într-una dintre seri, în timp ce mergeam spre casă, C mă oprește în mijlocul drumului cel întunecat și mă sărută - singurul moment în care a existat între noi un gest mai mult sau mai puțin intim. De atunci însă, lucrurile s-au schimbat. C a devenit distant, ciudat și mai puțin vorbăreț, total schimbat de ceea ce știam eu. Am avut curajul să îl întreb la un moment dat ce este cu el, iar răspunsul primit a fost: „uite, eu nu vreau relație”. Dar cine a vorbit aici de relație? Distanța fizică era evidentă, iar eu nu credeam în nimic mai mult la acel moment, doar într-o prietenie de durată. Am sperat că vom fi prieteni totuși... am sperat.

Odată ce m-am întors la București, comunicarea mea cu el a dispărut de tot. Nu mi-a mai răspuns la telefon și am fost scos din lista lui de prieteni. Mi-e dor de acele conversații lungi, interminabile. Mi-e dor de discuțiile pe care le aveam. Mi-e dor de Republica Moldova. Și nu în ultimul rând, mi-e dor de C.